"Cocotat pe un varf de munte, intr-o pesterea, un calugar - intelept se ruga. Terminand rugaciunea, a deschis ochii revenind aici. La intrarea in pestera, statea staretul unei mari si bogate manastiri.
- Ce-i cu tine aici? Ai patit ceva? De ce ma tulburi din rugaciune?
- Te rog de ma iarta, prea inteleptule, dar n-am somn de zile intregi. Se intampla ceva la mine in manastire si nu pot intelege de ce.
- Ei, iaca minune, ce se petrece acolo?
- Prea inteleptule, nu mai vine lumea pe acolo. Era o vreme cand, si biserica si manastirea, erau pline ochi de credinciosi. Stateau la rand tinerii sa devina ucenici intr'ale calugariei, iar pelerinii nu mai aveau loc. Acum....bate vantul si prin chilii si prin biserica, si-n manastire. Si nu pot intelege de ce. Ce s-a intamplat cu oamenii ?
- Oamenii n-au nici o vina. Voi sunteti cei orbi. Nu sunteti in stare sa vedeti ca intre voi, acolo, locuieste Isus. Este deghizat, dar e acolo intre voi. Cand il veti descoperi, credinciosii, pelerinii si ucenicii vor veni din nou. Pan'atunci.. .....Dar mergi in pace si Dumnezeu te va lumina, pe tine si pe cei putini care ati mai ramas acolo.
Staretul pleca uluit de cele ce auzise de la batranul intelept. Nu-i venea sa creada ca Isus, chiar deghizat, ar putea fi acolo in manastirea pe care o staretea de atatia ani. Coborand cu grija sa nu alunece de pe stanci, se intreba in gand: " o fi bucatarul cel negricios, sau poate gradinarul cel schiop; o fi tantalaul vesnic murdar de la atelier..... sau poate chiar eu? Doamne, eu care sunt atat de pacatos? Sau o fi...?
Ajunse spre seara la manstire si, inainte de rugaciune, chema la el pe cei care mai erau acolo.
- A zis inteleptul calugar ca suntem orbi si de aceea ne merge atat de rau. De aceea suntem bolnavi, n-avem de nici unele si oamenii ne ocolesc. Suntem orbi ca nu-l vedem pe Isus care traieste, aici in manastire, alaturi de noi - deghizat. Incepand din aceasta noapte, sa va rugati Domnului sa ne deschida ochii sa-l putem descoperi. Sa-l putem vedea, sa-i dam respectul cuvenit si iubirea neconditionata despre care El ne vorbeste.
In fiecare noapte adormeau cu aceeasi intrebare in gand: care dintre cei ce-si duceau viata in manastire putea fi Isus?
Dimineata, se priveau pe furis si se salutau cu respect, se ajutau la muncile campului, la atelier si la bucatarie. Criticile incetasera, judecatile se opreau pe buze, iar bunainvoiala era la ea acasa. Stiau ca el, Isus, este acolo. Stiau ca se bucura de atmosfera pe care, cu iubirea de semeni, reusisera s-o creeze.
Florile straluceau pe aleile curate, zarzavaturile cresteau sanatoase in gradina de legume, iar icoanele din atelier erau mai frumoase ca niciodata.
Incet, incet, chiliile se umplura de ucenici.Pelerinii nu mai aveau loc, iar duminica, biserica era intesata de credinciosi.
Acceptarea, toleranta si mai ales iubirea au facut minuni in aceea manastire. La fel poate face minuni si in viata noastra.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu