A fost
odată ca niciodată un pietrar ce era veșnic nemulțumit. Zilnic, la carieră,
tăia pietre. Munca era grea și nu-i aducea nicio satisfacție. Era mereu
supărat, ba piatra e prea tare, ba se sparge greșit, ori că nu este plătit
suficient, și multe asemenea motive.
Într-una
din zilele călduroase de vară un neguțător bogat și-a lăsat porțile casei sale
impunătoare larg deschise. Pietrarul nostru, care trecea din întâmplare pe
acolo, a putut să arunce o privire în interior și a văzut casa și grădinina
negustorului. Pe loc, invidia a pus stăpânire pe sufletul său. Atunci, din
inimă, s-a rugat la Creator să-l ajute.
Brusc,
s-a trezit îmbrăcat elegant și și-a dat seama că dorința lui i s-a îndeplinit.
Devenise un neguțător bogat ce se bucura de un lux și o putere pe care nu și-o
putuse imagina inainte, dar era invidiat și detestat de toți cei care o duceau
mai prost decât el.
Într-o
zi, când se plimba el mândru prin mijlocul târgului, un guvernator imperial a
trecut prin micul orășel. Toată lumea indiferent de puterea sau bogăția pe care
o avea îngenunchia la marginea drumului lăsând alaiul ce-l escorta pe
guvernator să treacă mai departe. “Cât de puternic este guvernatorul!” se
gândea neguțătorul. “Vreau și eu să fiu neapărat atât de puternic. Ajută-mă
Creatorule, voința ta poate face orice minune.”
Încă
odată minunea s-a întâmplat și neguțătorul s-a transformat în guvernator al
unei provincii întinse. Acum odată cu noua funcție, se “bucura” și de ura
tuturor celor pe care-i întâlnea. Fiind o persoană importantă, trebuia să
călătorească mereu dintr-un capăt în altul a provinciei sale. S-a întâmplat ca în acel
an să fie o vară extrem de călduroasă. Guvernatorul
se plângea de cald mereu. Plin de necaz se uita la soarele arzător ce nu era cu
nimic afectat de prezența oamenilor. Atunci, începu să se roage din nou la
Creator “Soarele este atât de puternic, îmi doresc să fiu eu soarele!”
Dorința
sa s-a îndeplinit și astfel guvernatorul s-a transformat în Soare. Zi de zi își
trimitea razele asupra Pământului și era atât de puternic încât mulți îl
adorau, dar cei mai mulți îl blestemau pentru că le ardea recoltele și le seca
izvoarele în acea vară toridă. Pe măsură ce se ambiționa să trimită din ce în
ce mai multă căldură și lumină pe Pământ vedea cum oamenii sunt din ce in ce
mai nervoși iar el se amuza teribil. Dar, în mijlocul distracției văzu că
fermierii încep să se bucure și că el nu-i mai vede bine. Un nor mare acoperea
cerul și razele sale nu mai ajungeau până la Pământ. Atunci, el se gândi “Ce
puternic este norul acela! Vreau să fiu un nor!”… și a devenit un nor.
Ca nor,
acum se bucura să-și arate puterea. Nu era afectat de razele soarelui și se
mândrea nespus. După o vreme, se plictisise de joacă și dorea să-și arate
puterea în fața oricui. Prin urmare, începu să pornească ploi nemărginite
asupra câmpurilor și satelor de dedesubt. Oamenii fugeau înfricoșați și îl
rugau să aibe milă de ei și de avuțiile lor. Norul, în schimb, se bucura de
puterea sa nemărginită pe care o avea fără să țină cont de rugămințile celor
năpăstuiți. Totuși, bucuria norului nu a durat mult. Se simțea împins și nu-și
dădea seama cum se putea întâmpla așa ceva. Norul văzu că vântul îl alungă.
Atunci, plin de supărare îi ceru Creatorului să-l facă vânt. Și s-a prescimbat
în vânt.
Vântul
era puternic, nu avea niciun dușman și se dezlănțuia oricând și oriunde fără
nicio opreliște. Folosindu-și puterea pe care o avea culca la pământ holdele de
grâu, smulgea acoperișurile caselor și rupea copacii. Dar, după un timp, și-a
dat seama că a găsit ceva ce nu poate muta din loc oricât de tare ar fi
încercat. Era pur și simplu mai puternic decât el. Era o piatră mare. Și a
cerut Creatorului să se facă piatră. Dorința i s-a îndeplinit.
Era
acum o piatră, cel mai puternic lucru de pe Pământ. Se bucura că-și găsise
liniștea sufletului și sfârșitul căutării. Acum sunt mulțumit mărite Creator,
sunt cel mai puternic lucru ce poate exista în lungul și-n latul Pământului.
Soarele, ploaia și vântul nici nu le bag în seamă oricât de mult se străduiesc.
Multumesc, așa vreau să rămân pentru totdeauna.
De
peste tot și de pretutindeni, dinăuntru și dinafară, de sus și de jos, din cele
patru zări se auzi atunci o voce omniprezentă “AȘA SĂ FIE, PPRECUM ÎȚI DOREȘTI,
ACEASTA A FOST ULTIMA TA DORINȚĂ”.
Au
trecut anii precum clipele, piatra stătea semeață la marginea mării
bucurându-se de puterea ei. La un moment dat, o șoaptă cunoscută se auzea în
depărtare. Ce putea fi? Se auzea acum din ce în ce mai clar. Era… ceva metalic
și se lovea de o piatră! Oare ce putea fi mai puternic decât o piatră.
Înspăimântat își dădu seama că nu-i mai rămăsese nicio dorință. Dar ce se auzea
în depărtare?
UN PIERTAR,
SPĂRGEA BOLOVANII CU O DALTĂ ȘI UN CIOCAN!!!