Chakra SUFLETULUI

Chakra SUFLETULUI

marți, 7 septembrie 2010

gasirea iubirii spirituale

"Ce legătură există între şarpe şi porumbel? Ei reprezintă cele
două aspecte opuse ale aceleiaşi energii: energia sexuală.
Porumbelul nu este altceva decât şarpele sublimat. El ne învaţă
că tot ce se târăşte pe pământ poate într-o zi să fie în stare să
se avânte în aer şi să zboare.
Şarpele reprezintă forţa sexuală primitivă, iar acest şarpe este
atât de şiret! Cum este scris în Facerea: "Şarpele însă era cel
mai şiret dintre toate fiarele de pe pământ, pe care le făcuse
Domnul Dumnezeu." Este imposibil să enumerăm toate mijloacele la
care au recurs oamenii pentru a scăpa de şarpe, dar el prezintă
şi aranjează astfel lucrurile încât iese de cele mai multe ori
învingător. Cineva spune: "Iată, nu voi cădea pradă tentaţiei,
voi rezista..." Dar cum nu a prevăzut capcana pe care şarpele
este capabil să i-o întindă, cade în ultima clipă în acea
capcană. Şi va cădea până când va reuşi să transforme în sinea sa
şarpele în porumbel, adică să transforme iubirea umană în iubire
spirituală, care îl va smulge de pe pământ şi îi va face
cunoscută libertatea spaţiilor infinite."

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu