Compasiunea!!!

 

Cu multă vreme în urmă, o bătrânică zdrenţăroasă umbla pe străzile satului, pentru a cere ceva de mâncare. Mulţi o alungau, alţii îi dădeau resturi stricate sau coji de legume. Doar o pereche de bătrânei au primit-o în casa lor şi au pofit-o să se aşeze lângă foc, pentru că era iarnă. Apoi au aşezat-o cu ei la masă şi au povestit cu ea îndelung. La plecare i-au pregătit şi un pacheţel de drum, din puţinul pe care îl aveau.  A trecut timpul şi au sosit în sat vestitorii regali, invintându-i pe toţi locuitorii să participe la banchetul organizat de împărăţie. Toţi sătenii şi-au pus hainele de sărbătoare, care mai de care mai strălucitoare şi s-au dus la palat. Cei doi bătrânei ai noştri aveau şi ei niste straie mai „de duminică” dar, mult mai modeste decât ale celorlalţi. S-au îmbrăcat şi s-au dus şi ei la palat dar, simţindu-se mai sărmani, s-au aşezat pe locurile cele mai ferite. Au apărut ospătarii regali şi au început să reverse în farfuriile invitaţilor grămezi de resturi de mâncare, oase, coji de legume şi alimente stricate. Sătenii s-au scandalizat, mai ales atunci când au văzut că doar cei doi bătrânei au fost serviţi cu mâncăruri proaspete şi bune.
La scurt timp a apărut şi bătrânica zdrenţăroasă. A făcut un tur de sală şi apoi şi-a lepădat veşmintele petecite lăsând la iveală o rochie strălucitoare: era Regina!